Welcome To Our Forever

Deni & Alex

A BLACK AND WHITE STORY

August 31st, 2024

  • 00D
  • 00H
  • 00M
  • 00S
"Hei! Noi suntem Deni și Alex, dar dacă ai ajuns aici, știi asta deja. Cu siguranță, știi și multe altele - am adunat aici doar oameni care, mai devreme sau mai târziu, au fost parte a poveștii noastre - sau a părinților noștri.
Chiar așa! Îți vine în minte vreo amintire cu vreunul dintre noi? Știi cum ne-ai cunoscut? Ne-ar plăcea să ne amintim împreună despre asta în August, pe 31 - o poveste și-un ultim apus de vară.
Te așteptăm pe tine cu tot cu-o amintire! Promitem să-ți mai lăsăm una la finalul serii!
Și totuși - povestea noastră!
Și totuși - de ce în alb și negru?

Exact! Nimic nu ne-ar descrie mai bine! Nimic mai simplu!

Ne-am cunoscut acum o grămadă de timp - aproape că din totdeauna. De fapt, am trăit mai mult unul cunoscându-l, plăcându-l sau iubindu-l pe celălalt decât unul fără altul - și așa, în timp mult, ne-am trăit și ne-am scris povestea, exact ca aici - cu negru, pe alb.

Despre noi o să-ți spunem că suntem, am fost și sigur vom mai tot fi, diferiți cu totul! Chiar și acum - în timp ce Deni se gândea la structura paginii pe care tocmai ai deschis-o, Alex scria codul din spate; Deni s-a asigurat deja că n-a mai rămas niciun fir de praf pe dulapul din dormitorul mic, Alex confirmă că-n sufragerie, canapeaua e suficient de comodă; Deni vrea casa mereu plină cu oameni și povești, Alex știe că la 22 va fi plecat deja toată lumea; Deni rămâne ușor fără cuvinte, Alex sigur mai are o glumă-n buzunar; și uite așa, când pentru Deni-i albă, pentru Alex e neagră.
Dar ce-ar fi albul fără negru sau negrul fără alb? Cu toate umbrele de gri de la mijloc. Și cu toate culorile de dincolo de ceea ce se vede.
Și ce am fi noi unul fără altul?

Povestea noastră a început demult și știm că va continua încă mult! Nu o începem azi, azi doar o continuăm…”

Just a quick heads up – all the event pics will be posted here! You might even spot yourself in some awesome shots. Until we receive all the photos from the photographers, you can see what others have captured or share your own photos from the event.
Can't wait to see you there!

Share YOur Memories With Us

Connect To Google Drive

Just a quick heads up – all the event pics will be posted here! You might even spot yourself in some awesome shots. Until we receive all the photos from the photographers, you can see what others have captured or share your own photos from the event.
Can't wait to see you there!

Share YOur Memories With Us

Connect To Google Drive​

For those coming from a distance, we've conducted accommodation research in Târgu Jiu and would kindly recommend the following hotels.
We hope you'll enjoy your stay!

Ladies, we wanted to help you out with some suggestions for beauty salons in Târgu Jiu, so here are a few of our recommendations. The stylists come highly recommended, but it's advisable to book your appointments early.

wedding ceremony

cocktail hour & welcome toast

wedding ceremony

cocktail hour
&
welcome toast